Koated

Koated este soluția ta pentru festivaluri, petreceri outdoor și drumeții urbane. Koated încurajează libertatea de expresie și de mișcare prin piese vestimentare funcționale și versatile, promovând totodată artiști vizuali contemporani. Achiziționează produsele diponibile exclusiv în campanie.

Inițiatorii campaniei

Miruna Leru
Miruna Leru
1225 euro

61% din 2000 euro necesari

Nefinanțat

mai sunt

0 secunde

durata campaniei

03 mai / 17 iun.

susținatori

9

Finanțare fixă - Proiectul trebuie finanțat 100%.
În caz contrar, banii sunt returnati.

Koated s-a născut din dorința de a oferi ceva înapoi comunității de muzică electronică, alături de care am trăit multe momente frumoase. Motivația mea a venit din perspectiva consumatorului de festivaluri si evenimente outdoor. Am remarcat că este foarte greu să găsești haine potrivite pentru acest tip de evenimente, haine care să corespundă nevoilor tale și în același timp, să se încadreze în stilul dorit. 

Jachetele Koated sunt realizate din materiale impermeabile și dispun de un suport pentru apă, borsetă și 2 buzunare secrete. Suporturile sunt prinse de chingi, putând fi detașate cu ușurință. În plus, în kitul de supraviețuire pentru festivaluri intră și un suport de chei, esential pentru o întoarcere în siguranță acasă. Jachetele se pot achiziționa și separat de accesorii și pot fi purtate în viața de zi cu zi, ca piese vestimentare statement.




Deși jachetele Koated sunt inspirate de festivaluri, în special prin design-ul accesorilor mobile, au fost concepute tocmai pentru a fi utilizate în nenumărate contexte. Acestea pot fi purtate inclusiv în viața cotidiană, unde oferă o notă distinctă celui care le poartă. Astfel mi-am propus, să preiau aspectul funcțional de la categoria de haine sport, păstrând estetica hainelor streetwear.

Se știe că muzica merge cel mai bine cu vizualul și că cele două comunități sunt interconectate. Drept urmare, fiecare model are incorporată lucrarea unui artist vizual, relevant pentru cultura urbană, sub forma unui print. Primul model de jachetă a fost realizat în colaborare cu fotograful arhitect Vlad Eftenie.



Koated nu înseamnă doar haine, ci manifestări vizuale purtate.

Articolele Koated sunt concepute pentru a oferi mobilitate și confort, permițând celui care le poartă să se elibereze de obiectele care-l incomodează și să se concentreze doar pe ceea ce-l inspiră.




Stadiul actual al proiectului

Am produs primul model de jachetă si accesoriile aferente, în 5 culori atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Acestea sunt lansate în exclusivitate în cadrul campaniei de crowdfunding.


Am stabilit prima colaborare cu arhitectul fotograf Vlad Eftenie, ale cărui fotografii le-am imprimat pe primul model de jachetă.

Am încheiat un parteneriat cu o fabrică, cu experiență în industria textilelor.


Următorii pași de făcut



Echipa proiectului



Mă numesc Miruna, am 25 de ani, sunt freelancer și participant în mai multe start-up-uri, fiind în prezent studentă la masterul de Comunicare Vizuală de la Universitatea de Arte București.

Anul acesta am încheiat programul Creative Business Studio de la Impact Hub. Alături de mentorul meu, Mădălina Batalu (UNDRESS) și o echipă de specialiști, Koated a trecut de la stadiul de idee la realitate.

Am fost dintotdeauna atrasă de ideea de multidisiciplinaritate și mă motivează dorința de a aduce domeniile creative impreună.

Puteți găsi Koated pe Instagram și pe Facebook.

Puncte de risc în realizarea proiectului

Koated se distinge prin design-ul nonconformist și toate piesele sunt realizate la comandă după tipare deosebite. Acesta poate reprezenta un punct de risc pentru durata producției și a livrării.

Produsele vor fi livrate în maxim 30 de zile de la încheierea campaniei. Orice posibilă întârziere va fi comunicată cu transparență și promptitudine.